"We are our choices." ~Jean-Paul Sartre

De câte ori vi s-a întâmplat să ajungeți într-o situație în care, mai mult de nevoie decât prin opțiunea voastră, a trebuit să faceți niște alegeri, pe loc, având la dispoziție un minim insuficient de date, sau fiind mai degrabă în necunoștință de cauză, totuși fiind responsabilitatea voastră directă să faceți respectivele alegeri? Cât de "in charge" sunteți, în astfel de situații? Cum vă asigurați că, în ciuda constrângerii de timp și a datelor care vă lipsesc, luați niște decizii care să vă avantajeze, sau, măcar, să nu vă genereze alte probleme ulterioare? Cum gestionați contextul și elementele conexe situației, cum ar fi alți participanți și efectele alegerii: în privința voastră, dar și a celor din jur, care sunt afectați, direct sau indirect, de alegere?

Relatez o situație recentă, ca exemplu. Și vă invit să meditați la angajamentele pe care vi le asumați, cât și la modul în care vă ajută ceilalți, persoanele cu care interacționați în aceste situații, să luați deciziile optime. Cât de conștienți sunteți de opțiunile pe care le aveți? Cât de natural vă este să acceptați selectiv soluțiile care vi se propun, mai ales dacă acestea fie nu vă sunt clare, fie vă par, cumva, nu variantele cele mai profesioniste sau cele mai corecte pentru cazurile date?

Având un incident rutier fără alte daune decât barele din față ale mașinilor, cu o culpă clară și recunoscută de către unul din șoferi, am mers la Societatea de Asigurări unde avea RCA șoferul responsabil. Spre deosebire de alte incidente rutiere de același tip, Societatea de Asigurări s-a mișcat foarte rapid, deschizând dosarul de daună fără comentarii adiționale și fără a invoca variate inaplicabilități și excepții, așa încât să nu plătească ei despăgubirea, sau să limiteze cuantumul reparațiilor.

La recomandarea agentului care a constatat dauna, am ales să facem reparația la unul din service-urile partenere ale Societății de Asigurări, cu care aveau ei protocol de decontare directă (era, deci, opțiunea cea mai rapidă ca timp). La recepția service-ului respectiv, un domn ne întinde un tipizat, pe care scria "Cerere de despăgubire" și ne roagă să semnăm. 

"Păi, nu trebuie și completat formularul?" "Nu, dvs doar semnați, completăm noi pe urmă. Nu v-a făcut copie după acte colega mea?" Mă întreb eu, conex - deci domnul solicită să semnăm în blanc un formular. Oare domnul știe că nu e deloc corectă - juridic - o astfel de solicitare? "Nu, ne-a făcut copie după acte doar agentul constatator." "E bine și așa!" Mă întreb eu, conex - oare Societatea de Asigurări și Service-ul au un contract-cadru prin care au voie să își transmită între ei date personale? Că sunt totuși niște date personale copiile acelea pe care mi le cere agentul de constatare, și pe care și service-ul mi le poate cere, dar nu cred că are voie, conform legii, Societatea de Asigurări să dea mai departe copiile mele către service, sau invers...

Am completat cererea cu datele noastre, apoi am semnat-o și am înmânat-o domnului de la service. Domnul continuă:

"Ok acum, o să vă rog să îmi semnați un contract de mandat, prin care ne mandatați pe noi să vă reprezentăm în fața Asiguratorului."

Și ne întinde 3 foi, printate. Foile aveau, toate, același conținut. Conținutul reprezenta ultima pagină a contractului de mandat la care se referise domnul (pagina cu semnăturile), pe care o printase în triplu exemplar, fiindu-i necesar - conform lui - respectivul contract, în triplu exemplar.

"Aceasta este doar ultima pagină a contractului de mandat.", îi replic domnului, curioasă fiind să văd ce răspunde, dacă nu îi cer nimic concret.

"Da!", îmi răspunde domnul, vesel că... înțelesesem!

"Păi și celelalte pagini?", continui eu, înțelegând că încă nu ne înțelesesem.

"Mai sunt încă 4 pagini... Vreți să le citiți și pe acelea?", îmi replică domnul, oarecum surprins.

I-am răspuns că da, trebuie să le citesc și pe acelea, abia apoi pot semna, astfel că a rămas că va trimite pe mail tot contractul, și se va semna altă-dată, că oricum nu îi trebuia decât ulterior acest contract. Nu mi-a explicat nici de ce credea la început că îi trebuiau atunci, pe loc, cele 3 exemplare, nici de ce se răzgândise între timp. Probabil nu știa nici el, probabil acționase în baza unei proceduri, pe care nu o chestionase sau validase, juridic sau operațional. 

Problema, în această situație, este că domnul respectiv și colega dumnealui aplicau o procedură care nu numai că era not-ok, sub mai multe aspecte juridice, dar avea și potențialul de a cauza probleme ulterioare, lor, nouă, agentului constatator, și firmelor pe care le reprezentau ei și agentul. Nu chestionez intenția persoanelor implicate, și domnul și colega din service erau foarte simpatici! Doar că, fiind în situația de a rezolva niște probleme, care îi implicau pe mulți alți oameni, se expuneau și pe ei și pe clienți (noi eram practic clienții) unor riscuri pe care am dubii că le înțelegeau. Contractul de mandat nu este un simplu tipizat, este un contract prin care mandantul (noi, clienții) desemnează pe mandatar (în acest caz, service-ul), să acționeze, în numele și în interesul mandantului. Ce face mandatarul este opozabil mandantului (adică nu te poți plânge, ulterior, că ai semnat doar ultima pagină și că nu știu ce a făcut service-ul în locul tău, fără să te întrebe... bine, poți să te plângi, dar nu rezolvi decât plânsetul, că dreptul service-ului de a acționa în numele tău era descris, probabil, în celelalte pagini, sau, oricum, normele generale de mandat sunt descrise în codul civil).

Ce putem face, oricare dintre noi, ca și clienți, când ne intersectăm cu situații de genul celei de mai sus?

Nu zic, desigur, că ar trebui să ne sunăm avocatul oricând completăm un formular, sau oricând semnăm ceva. Genul acesta de situație, în care așa numita procedură a unui provider de produse sau servicii te pune pe tine, clientul, în poziția de a alege dacă accepți sau nu, fără a îți explica ce anume accepți, dar existând consecințe serioase, dacă accepți, consecințe pe care nu le poți pune pe seama "neștiinței", am întâlnit-o și mi-a fost relatată nu doar referitor la întâmplări cu consecințe juridice, ci și la simple activități de zi cu zi: mergi la medic, pentru o intervenție banală, ai o reacție adversă, medicul îți zice ulterior că e vina ta, că te-ai speriat, și ți-a crescut tensiunea (omite că nici măcar nu-ți măsurase tensiunea, înaintea intervenției)... te invită un amic la o chestie de networking, și te trezești într-un circuit mlm din care îți ia câteva ore să ieși, și mai ai de respins și telefoane ulterioare... și se mai și supără amicul... cumperi un serviciu, nu ești atent să verifici toate costurile aferente, afli la prima factură că mai erau și "extras", care sunt de plătit, și nu poți renunța imediat la ele, că era prevăzută o perioadă contractuală minimă...

Cred că o bună practică, de început, este să avem în vedere că, oricând, avem libertatea de a alege. Nu este obligatoriu să acceptăm ceva ce ni se propune. Nici dacă suntem supărați că am ajuns în situația respectivă, nici dacă suntem dezorientați sau oricum altfel, negativ, nici dacă sunt simpatici (sau oricum altfel, pozitiv) cei care propun acțiunea respectivă, nici de grija de a nu supăra, la rândul nostru, pe cineva, prin refuz, sau prin accept selectiv.

A conștientiza că orice propunere pe care o primim este o alegere, și că responsabilitatea alegerii este a noastră, indiferent de contextul în care facem alegerea, ne ajută, cred, la a ne obiectiva față de situație și la a trece într-un mod analitic, rațional, mod din care putem evalua cu oarecare obiectivism: situația, competența părților, calitatea soluției, efectele alegerii care ni se cere.

După ce ne obiectivăm și analizăm situația, explicându-ne poziția părților implicate, putem să și trecem la rezolvare. Respectiv, putem solicita ajutor de specialitate pentru situația în care ne găsim (în exemplul meu, contractul de mandat va fi validat juridic), putem amâna rezolvarea, dacă nu avem cum să ne ocupăm la momentul respectiv, putem delega rezolvarea, ș.a.m.d.

Pentru voi, ce reprezintă libertatea de a alege?