Monday, 09 November 2015 16:14

Posedarea frumuseții - Praga, Konopiste

Written by
Rate this item
(2 votes)

Tocmai am terminat de lecturat "Arta de a călători" a lui Alain de Botton. O idee care mi-a rămas, și la care vă invit să vă gândiți, este:

Cum păstrăm cu noi frumusețea locurilor prin care am trecut și a momentelor pe care le-am trăit?

Gradina Konopiste 

Autorul propune un răspuns interesant, unul care referă și abordarea umană față de timp, despre care am vorbit într-un articol anterior, Timpul liniar și timpul circular. În viziunea autorului, frumusețea este percepută ca și fenomen efemer, tranzitoriu, ceea ce îi determină adesea pe oameni să încerce să păstreze, să posede, să devină stăpâni, cumva, pe acele situații etichetate ca "frumusețe", fie că este vorba despre o perioadă frumoasă din viață, un loc frumos, descoperit, sau orice moment, aparent nesemnificativ, non-magnific (culorile unei zile de toamnă, liniștea unui peisaj, armonia subtilă a unei întâlniri cu oameni dragi,...), însă perceput de unii din noi ca frumos.

Ce facem cu toată acestă frumusețe? O trăim (hopefully), apoi ne îndepărtăm, în mod firesc, de prezentul în care am experimentat-o, și... ni se pare că o pierdem, ceea ce ne provoacă tristețe, nostalgie, melancolie, regret, și, subsecvent, dorința de mai mult, dorința de a lua cumva cu noi, de a păstra, ceea ce am gândit, făcut, simțit, cât am avut acces la respectiva formă de frumusețe. Problemele apar atunci când ne dăm seama că nu prea reușim să ținem cu noi toată acea pozitivitate, energie, stare de bine, pe care am asociat-o frumuseții. Ceea ce ne face și mai reticenți, pe viitor, în situații similare, la a fi receptivi sau impresionați, pentru că deja ne așteptăm că, oricât de frumos ni se pare că ar fi ceva, va trece, așa că mai bine nu ne entuziasmăm, nu ne sensibilizăm, nu ne lăsăm convinși de că ar fi cumva frumos acel ceva. Pentru că oricum vom pierde... timpul (liniar :D) ștergând în general toate culorile, mai ales pe cele luminoase... 

Vă sună cunoscută raționalizarea din paragraful anterior? De câte ori vi s-a întâmplat să priviți în urmă, cumva negativi, către ceva ce, cândva, vi se păruse că era frumos? Cum reacționați? Căutati pozele din acele vremuri? Încercați să luați legătura cu oamenii de atunci? Sau vă negativați pur și simplu, și alegeți să vă vedeți de viața prezentă, și să închideți, mai degrabă speriați, cutia Pandorei - a amintirii frumuseții respective - care în prezent nu vă mai aparține?

Cum vi s-ar părea, însă, ideea de a încerca să înțelegeți ce anume ați perceput ca frumusețe (ce anume v-a plăcut? de ce v-a plăcut?), și, prin conștientizare, să acceptați frumusețea respectivă ca făcând parte din voi (cei care ați trăit-o)? Fragmentele de viață sunt frumoase nu doar prin ele însele, ci și datorită faptului că voi, observatorii lor, asociați ceva din esența lor cu frumusețea. A observa nu doar că vă place un fragment de viață, ci și de ce vă place, poate însemna a integra respectiva frumusețe în conștiința voastră activă. Iar ceea ce conștientizăm, păstrăm cu noi, indiferent de timpul care trece. Frumusețea conștientizată este mai mult decât simpla frumusețe. Frumusețea conștientizată este cunoaștere. 

A înțelege este sinonim cu a conștientiza. 

A conștientiza produce a cunoaște.

A cunoaște poate să ducă la a accepta.

A accepta poate să ducă la a integra în prezent orice. Despre acceptare am scris înainte.

Dintre orașele pe care le cunosc, cele mai multe mi-au rămas în minte printr-o declarație de personalitate. Viena - putere și maiestuozitate, Paris - respect pentru trecut și cafenele chic, Berlin - contrast și renaștere, Stockholm - supraviețuiește cine poate, Londra - conformism, Salzburg - Grossglockner Hochalpenstrasse, și lista ar putea continua.

Doar câteva orașe mi-au transmis mai mult decât un motto. Unul dintre ele este Praga, mai precis Konopiste, un castel situat în apropiere, în care am petrecut, cândva, o întreagă zi, și pe care l-aș revizita oricând, chiar dacă deja am văzut tot ce se poate vizita, din perspectivă turistică. Ce anume, oare, mi s-a părut atât de frumos în acea excursie de o zi pe lângă Praga, de am reținut, din multitudinea de castele vizitate prin diferite părți de lume, tocmai castelul Konopiste, ca simbol de frumusețe aparte, mai interesant chiar decât Neuschwanstein, Versailles, Fontainebleau, Drottningholm, Leeds sau Hever?

 Gradini

Konopiste este un castel în stil baroc, în care au trăit câțiva ani arhiducele Franz Ferdinand al Austriei și soția acestuia, Sophia. Este vorba despre acel arhiduce a cărui asasinare la Sarajevo a constituit pretextul pentru primul război mondial, și asta știam când am vizitat castelul. Ce nu știam și am aflat pe parcursul zilei petrecute în castel este că Franz Ferdinand însuși era un personaj interesant, oarecum rebel și, cu siguranță, capabil să își trăiască viața dincolo de limitele pe care apartenența la dinastia Habsburgă i le impunea! Pasionat de călătorii în ținuturi exotice și de vânătoare, își decorase în castel un întreg hol cu trofee de vânătoare și își expusese tot soiul de obiecte adunate în timpul călătoriilor prin castel. Filmul Iluzionistul (The Illusionist) a folosit pentru unele scene castelul Konopiste, inclusiv marele hol de vânătoare și biroul personal al arhiducelui.  

Căsătoria cu Sophia a fost morganatică, Sofia făcând parte dintr-o familie de rang inferior, ceea ce a atras, pentru Franz Ferdinand, după ani de opoziție din partea familiei și a împăratului Franz Iosef, ani în care relația celor doi fusese ținută secretă, permisiunea de a se căsători doar cu condiția că atât soția, cât și copiii, nu vor moșteni tronul sau numele de Habsburg și nu vor avea dreptul la niciunul dintre privilegiile familiei regale.

Cu toată drama care le înconjurase viața de familie în perioada în care au locuit în Konopiste, Franz Ferdinand și Sophia au creat și transmis posterității un loc pe cât de controversat, pe atât de pitoresc și plin de viață, lipsit de răceala castelelor clasice ale regalității occidentale. Plimbarea prin castel, parcurgând toate cele 3 tururi ghidate, dinspre camerele oficiale către camerele private ale familiei, și apoi, plimbarea prin grădini, mi-au părut ca o călătorie plină de afecțiune, înapoi, în timp, pe vremea când tot domeniul respectiv constituia scena vieții de familie pe cât de contrară normelor protocolare, sociale și politice ale contextului istoric, pe atât de naturală, umană... frumoasă.

Însuși drumul până la castel, din parcare, arăta ca o cărare desprinsă dintr-o pictură de toamnă, șerpuind ciudat în sus, către turnurile castelului, și transmițând o senzație clară de... pace. Grădinile prin care treceai până la clădirea principală, învăluite și ele de răcoarea prietenoasă a zilei blând ploioase, cu vânt ușor, păreau că întețesc suspansul. Câteva colonade rococo ascundeau poarta principală către curtea castelului, în care erai întâmpinat de ghidul care îți povestea opțiunile de vizitare, într-o engleză cu accente amuzante și consonantice de germană. Puteai și să savurezi o cafea în restaurantul amenajat în pivnița castelului, și în drum către acesta observai, fără să vrei, o sală unde se practica, sportiv, trasul cu arcul și încă vreo câteva jocuri zis de curte, mai degrabă, zic eu, de vânătoare. 

 Nu te împiedici de prea mulți vizitatori, castelul nu se află pe traseele turistice tradiționale. Vă dați seama de ce?

Cu toate acestea, farmecul și sublimul acestui loc sunt, cred, vizibile și de durată, nu numai toamna. Cât curaj să ai să pui în secundar toate privilegiile cu care te-ai născut, în principal pentru a putea să-ți urmărești alegerea, în materie de iubire? Bănuiesc că aceasta este frumusețea pe care am remarcat-o eu, la Konopiste. Frumusețea curajului uman.  

 

Read 59656 times Last modified on Tuesday, 10 November 2015 22:21
Iulia Dobre-Trifan

Sunt o persoana dinamică, eficientă, ambițioasă. Sunt coach certificat de Noble Manhattan și IIC&M și îmi place să lucrez cu persoane care își doresc multe de la viață și care știu că toate lucrurile bune sunt cel puțin posibile.

Am un parcurs profesional frumos, am experimentat hands-on management și antreprenoriat. Îmi bazez practica de coaching pe cunoașterea pragmatică a provocărilor specifice mediilor profesionale în continuă și accelerată schimbare, cât si pe convingerea mea personală că toți oamenii care vor și pot vor găsi o cale.

Îmi plac provocările și mă asigur că aduc în jurul meu, prin ceea ce fac, entuziasm și încredere, atât față de rezultatele propuse, cât și față de călătoria până la rezultate.

Am o filosofie simplă: Viziune, Pasiune, Perseverență. Vezi, Crezi, Obtii.

coaching.progsquad.ro

Social Profiles

LinkedIn

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

JoomShaper