Monday, 11 April 2016 11:04

Încrederea - resursă sau risc?

Written by
Rate this item
(1 Vote)

Pixie Dust

“I'm not upset that you lied to me, I'm upset that from now on I can't believe you.”
~Friedrich Nietzsche

Încrederea este una dintre relațiile de bază în orice grup. Fie că discutăm despre grupurile din viața personală, despre echipele cu care lucrăm, sau despre parteneriatele 1-la-1 în care alegem să intrăm, încrederea este unul din ingredientele sine-qua-non care fac posibile relațiile, colaborările, schimburile de informații și idei, lucrul în comun pentru obținerea unor rezultate. 

De aceea este important să înțelegem ce presupune, sub aspect obiectiv și subiectiv, relația de încredere. Fie că suntem sau nu conștienți de încrederea pe care o acordăm, și de încrederea care ne este acordată, toate relațiile în care participăm sunt, în diferite forme, relații de încredere. Conștientizarea încrederii, ca și parte a oricărei relații, este o calitate pe care o dobândim prin exercițiu. În același timp, succesul relațiilor de încredere în care ne implicăm depinde nu doar de abilitățile noastre de a conștientiza și primi, respectiv oferi, autentic și conștient, încredere, ci și de abilitățile persoanelor cărora le oferim sau de la care primim, încredere, de a primi și oferi, în mod conștient, încredere.

Dar, ce este încrederea?

Încrederea este o relație de angajament. Încrederea se consumă în prezent, cu scopul de a genera beneficii pentru viitor. Obiectul relației de încredere îl constituie promisiunea unei persoane (care primește încrederea) de a îndeplini, la un moment ulterior (deseori nespecificat) așteptările unei alte persoane (care acordă încrederea), în baza unui angajament compus din acțiuni ale ambilor.

Există așadar câteva elemente:

  • Obiectul relației = așteptările unuia și promisiunea celuilalt
  • Durata relației = în prezent, pentru viitor
  • Conținutul relației = angajamentul comun de a acționa către viitorul promis

Unde și când apar problemele? De ce se deteriorează unele relații de încredere? De ce se transformă unele relații de încredere în dezamăgiri, trădări, scepticism, negativitate? Față de sine însuși, față de celălalt, față de grupul în care s-a născut încrederea, sau, la modul extrem, față de viață în general?

Răspunsul pe scurt, bazat pe experiența concretă a mai multor relații de încredere solidă a căror încheiere am observat-o, uneori în timp real, alteori, retroactiv, deseori din rol de mentor, coach, manager dar și, uneori, din rol de participant direct, de o parte sau de alta a relației de încredere, este: datorită schimbării.

Relațiile de încredere se deteriorează și, mai devreme sau mai târziu, se încheie, deoarece realitatea relației se schimbă, în ritm mai alert decât poate relația să se adapteze schimbărilor. Ce înseamnă că realitatea relației se schimbă? Cine și ce se schimbă, de fapt? Fie unul din participanți, fie ambii, fie contextul comun, fie contextul fiecăruia.

Ce era adevărat, valid și autentic la începutul relației nu rămâne valabil la nesfârșit. Și rareori participanții au timpul, priceperea și curajul de a actualiza angajamentul care face obiectul relației, înainte ca relația să devină atât de diferită, în prezent, față de ceea ce este dispus, interesat sau capabil să facă participantul care invocă schimbarea, pentru celălalt, și pentru adaptarea relației noilor condiții.

Să vedem câteva exemple.

  • După mulți ani de căsătorie, unul din soți dorește separarea, pentru motive care erau acolo de la început, doar că, la început, a ales să le ignore.

Cum se traduce această situație, sub aspectul încrederii? O posibilă traducere este că, demult, la început, soțul care acum spune că nu mai sunt acceptabile acele aspecte, a ales, probabil, să îi acorde încredere celuilalt, privind rezolvarea acelor aspecte, în timp. Timpul însă a trecut și acele aspecte au rămas acolo sau, mă rog, nu s-au modificat suficient pentru așteptările celuilalt. Soțul nemulțumit, care aduce în discuție separarea, afirmă, în fapt, că pentru el, în prezent, acele aspecte nu mai sunt acceptabile. Greșește el? Este incompatibilă această afirmație cu faptul că, pentru toți acei ani, a ales să acorde acea încredere? Not really. 

Soțul părăsit răspunde, în acest caz, prin a se simți trădat, surprins fiind de schimbarea partenerului: "Dacă atâta vreme a fost în regulă, așa, acum vrei să ne despărțim, pentru acest aspect? Nu mă așteptam ca tu să... Tu te-ai schimbat. Este vina ta, eu îmi vedeam liniștit de viața noastră comună."

A cui este responsabilitatea pentru destrămarea relației, pentru încrederea trădată? Cine este răspunzător, cel care invocă schimbarea, sau cel care invocă suprinderea față de schimbarea celuilalt? Desigur, responsabilitatea este împărțită. Și responsabilitatea, față de relație, este a fiecăruia, pentru partea lui. Niciunul nu a avut suficientă grijă de relație încât să o schimbe, în paralel cu schimbarea realității percepute de fiecare. 

  • Un angajat considerat de către manageri valoros, competent și dedicat companiei anunță, pe neașteptate, că își dorește un parcurs profesional cu totul diferit decât are acum, și că, subsecvent, pleacă din firmă/din țară/din profesia curentă. Managerii sunt surprinși, colegii de profesie sunt surprinși, și nici chiar angajatul în sine nu are o argumentație logică a imposibilității pe care o declară de a își continua angajamentul profesional curent.

Cum se traduce această situație, sub aspectul încrederii? O posibilă traducere este că, demult, la începutul colaborării, când angajatul a demonstrat primele abilități (poate chiar junior fiind), managerii au ales să îi acorde acestuia încredere, sub aspectul rezultatelor pe care angajatul le poate genera companiei. Fișa postului de atunci, de la început, angajatul probabil a îndeplinit-o cu brio, ceea ce a dus, desigur, la schimbarea acesteia (schimbarea contextului relației), schimbare pe care, o vreme, angajatul a integrat-o în angajamentul său. 

O dată cu trecerea timpului, contextul profesional s-a schimbat. Poate managerii de la început s-au schimbat (în relația de încredere între firmă și angajat, deci, s-au diversificat participanții), poate firma a crescut și asteptările față de angajat au crescut, poate că angajatul a pierdut, pe drum, legătura cu misiunea și viziunea companiei, sau poate că angajatul nu a fost niciodată aliniat cu misiunea și viziunea companiei. Oricare ar fi fost cauzele, angajamentul în sine a devenit, treptat, incompatibil, cu angajatul, cu firma, sau cu ambii.

A cui este responsabilitatea pentru încheierea relației profesionale, care totuși a înregistrat niște rezultate, în timp? Cine răspunde pentru efectele anunțului neașteptat al angajatului de a ieși din angajament? Desigur, atât compania, cât și angajatul. Scăderea în motivarea angajatului s-ar fi putut vedea, probabil, în diferite situații, dacă firma ar fi manifestat preocupare pentru reevaluarea angajamentului. În egală măsură, angajatul ar fi putut semnala firmei de la primele dăți în care s-a observat desprins de misiune și de viziune, pentru a solicita o soluție.

După ce am explorat două exemple, unul din zona personală, unul din cea profesională, te invit să parcurgi pașii următori de Self-coaching, pentru a-ți evalua, în prezent, relațiile de încredere, astfel încât să devii mai conștient de rolul pe care ți-l asumi tu, rolul pe care ți-l acordă alții, și astfel încât să reușești, pe viitor, mai eficient, să eviți a te găsi la unul din capetele negativate ale unei relații de încredere ajunse la sfârșit.    

Să începem! 

self coaching 

 1. Cum îți formulezi așteptările, în relațiile în care alegi să acorzi încredere?  

Formularea așteptărilor este importantă, deoarece determină în mod direct calitatea promisiunilor pe care le poți primi de îndeplinire a acestor așteptări.

Cât de clare sunt așteptările pe care le ai? Cât de clar reușești să le formulezi? Ce criterii obiective atașezi așteptărilor subiective? Altfel spus, cum te asiguri că interlocutorul aude exact ce reprezintă pentru tine așteptările despre care discuți?

Tip: A ne exprima cu precizie punctele de vedere este o abordare considerată, de obicei, directă, în mediul de afaceri, și, descurajată, uneori, mai ales în medii organizaționale orientate către subtilitate și diplomație, medii în care se promovează comunicarea ambiguă, ambivalentă, care să permită, ulterior, reinterpretarea afirmațiilor și a angajamentelor. Indiferent însă de mediul în care lucrăm, a ne exprima cu precizie așteptările, mai ales la începutul unei relații și, pe parcurs, la momentele de reevaluare, ne salvează, ulterior, de efectele inerente ale mesajului neînțeles, neînțelegere care funcționează și împotriva noastră, mai ales dacă am contribuit voluntar la crearea neînțelegerii, prin comunicare imprecisă a așteptărilor. 

self coaching

     2. Cum verifici autenticitatea promisiunii celuilalt, în relațiile în care alegi să acorzi încredere?

Așteptările și promisiunea constituie obiectul relației. După ce te-ai asigurat că îți exprim cu suficientă claritate așteptările, pasul următor este să verifici calitatea promisiunii în care alegi să ai încredere.

Partenerul știe, vrea și poate, să îndeplinească respectiva promisiune? În ce măsură promisiunea este realistă, realizabilă, și în ce măsură promisiunea e interesantă, datorită entuziasmului și motivației aparente a partenerului? Cum verifici credibilitatea partenerului? Cum verifici credibilitatea promisiunii?

Tip: Calitatea promisiunii depinde nu doar de conținutul promisiunii, ci și de persoana partenerului. Există persoane charismatice, extroverte, bune povestitoare, și care ar putea, teoretic, să convingă pe oricine de orice, oricând, fără a avea în mod necesar abilitățile necesare susținerii promisiunilor pe care le fac. Întocmai cum există persoane cu capabilități limitate în a se vinde pe ele însele, fără însă a le lipsi abilitățile necesare susținerii promisiunilor pe care le fac.

self coaching 

3. Cum îți asumi durata relațiilor de încredere?  

Poate că oricine își dorește relații autentice, care să dureze pentru totdeauna, și să constituie povești de happily ever after. Totuși, există puține lucruri frumoase care durează pentru totdeauna, sau... mult. Cu cât devii mai realist privind durata relațiilor tale, cu atât îți crești șansele de a nu fi surpins de efectul puternic al timpului, asupra ta, a partenerului, și a relației.

Care este momentul viitor la care partenerul ar trebui să fi reușit deja îndeplinirea promisiunii? Cum procedezi dacă acel moment viitor apare, și promisiunea nu este îndeplinită? Câtă deschidere ai către a-ți asuma potențialul sfârșit al relației, dacă soliciți rezultatele pentru care ai acordat încredere, și partenerul îți invocă o neînțelegere, o responsabilitate a ta, sau o justificare de orice fel, care explică de ce nu a reușit să îndeplinească partea lui de angajament?

Tip: A defini limite de timp pentru relații care ne plac și pentru care nu găsim, neapărat, o necesitate a limitelor, poate părea negativist, destructiv sau antimotivațional. Totuși, a defini aceste limite cu acordul partenerului, și cu conștientizarea comună, asumată, a necesității respectivelor termene, pentru misiunea mai mare (a fiecăruia din parteneri și a contextului în care are loc relația), va avea, în cazul cel mai nefericit, măcar efectul definirii unor plase de siguranță, dacă, într-adevăr, relația nu produce rezultatele promise și pentru care s-a acordat încrederea.

self coaching 

4. Cum verifici capacitatea de a-și asuma angajamente a persoanei căreia alegi să îi acorzi încredere?

Oamenii intră rareori în relații de încredere, cu intenția de a trăda sau de a nu-și onora promisiunile. Însă, ce înseamnă pentru fiecare persoană o promisiune, onorarea unei promisiuni, circumstanțele atenuante, scuzele și justificările care, conform lor, îi derogă de asumarea responsabilității, așa cum au declarat-o, toate acestea dau naștere unor posibilități ample în care lucrurile pot merge diferit față de ce se promite la început și pe parcurs.

Care este nivelul de maturitate și responsabilitate al persoanei în care alegi să ai încredere? Ce rezultate, capacități, abilități obiective ale persoanei, îți sugerează că persoana înțelege angajamentul, în toată întinderea lui, poate și vrea să facă ceea ce este necesar, pentru a-și îndeplini partea lor de angajament? Cum reacționează partenerul la greșelile proprii? Cum își asumă termenele pentru promisiunile făcute? Cum reacționează partenerul când îi soliciți să răspundă pentru ceva ce și-a asumat, și nu a funcționat conform așteptărilor? Cât de abil este partenerul în a-și construi justificări și scuze, în loc de asumări, și soluții viitoare?

Tip: Într-o relație de încredere funcțională, explicațiile și schimbarea angajamentului sunt firești. A înțelege și a accepta explicațiile partenerului este înțelept, câtă vreme relația continuă către viitor și către soluții, și câtă vreme promisiunile neîndeplinite din variate motive acceptabile dată fiind relația sunt asumate și îndeplinite în viitor. Dacă, însă, teritoriul angajamentelor nerespectate devine un teritoriu în care o parte prezintă noi și noi justificări, iar cealaltă găsește noi și noi moduri de a accepta justificările, poate că este momentul ca partenerul care acordă încrederea să reevalueze utilitatea angajamentului curent, pentru așteptările sale.

În concluzie, o relație de încredere este un lucru frumos, care se regăsește în componența tuturor relațiilor de succes, fie ele personale sau profesionale. Ca orice lucru bun, o relație de încredere nu se întreține de la sine, necesită grijă, atenție și implicare continuă, a ambilor parteneri. Reușita relațiilor de încredere ale fiecăruia din noi depinde, întotdeauna, de noi și de partenerii cărora alegem să le acordăm încredere. Să medităm, deci, mai atent, de fiecare dată când alegem să acordăm cuiva încredere. Doar pentru că noi putem, nu înseamnă că și ei pot. Și dacă noi putem, atunci cu siguranță merităm să ne alegem corect partenerii!

Read 7277 times Last modified on Friday, 17 June 2016 11:40
Iulia Dobre-Trifan

Sunt o persoana dinamică, eficientă, ambițioasă. Sunt coach certificat de Noble Manhattan și IIC&M și îmi place să lucrez cu persoane care își doresc multe de la viață și care știu că toate lucrurile bune sunt cel puțin posibile.

Am un parcurs profesional frumos, am experimentat hands-on management și antreprenoriat. Îmi bazez practica de coaching pe cunoașterea pragmatică a provocărilor specifice mediilor profesionale în continuă și accelerată schimbare, cât si pe convingerea mea personală că toți oamenii care vor și pot vor găsi o cale.

Îmi plac provocările și mă asigur că aduc în jurul meu, prin ceea ce fac, entuziasm și încredere, atât față de rezultatele propuse, cât și față de călătoria până la rezultate.

Am o filosofie simplă: Viziune, Pasiune, Perseverență. Vezi, Crezi, Obtii.

coaching.progsquad.ro

Social Profiles

LinkedIn

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

JoomShaper