„Don’t walk behind me, I may not lead. Don’t walk in front of me, I may not follow. Just walk besides me and be my friend.”       ~Albert Camus

Dincolo de a fi una dintre cele mai pozitive afirmații ale lui Camus, definiția pe care el o dădea prieteniei descrie perfect coaching-ul. Nu e vorba despre a conduce, nici despre a urma. Atât pentru coach, cât si pentru client. Este vorba despre parteneriat, despre egalitate și despre o călătorie parcursă împreună.

De curând, un client excelent de coaching mi-a referit un nou client, pe care îl percep de acum, de la începutul foarte proaspăt al colaborării, că este, de asemenea, potrivit pentru coaching, și că va avea rezultate.

Ceea ce mi-a adus în atenție întrebarea: Cum îmi dau seama de asta? Cum știu, încă de când încep să lucrez cu cineva coaching, că... va funcționa și va crește parteneriatul?

Și pot afirma, asumat, că știu. Respectiv, că îmi dau seama, după prima oră de discuție (uneori, chiar după primele 5 minute de convorbire telefonică), de viitorul posibil al relației de coaching în discuție.

Nu mi s-a întâmplat până acum să mi se invalideze percepția aceasta de început. Nici pe pozitiv, nici pe constructiv. Astfel... acolo unde am perceput că va merge, a mers. Acolo unde am perceput că vor fi mai degrabă "brake"-uri (momente tensionate în care relația tinde să se rupă) decât "make"-uri (momente tensionate în care relația crește în complexitate și implicare), sau nu a mers deloc, sau s-a întrerupt, după o vreme relativ scurtă, colaborarea.

Nu, n-are legătura cu vreo energie cosmică sau vreo aliniere. Și nu e nici un feeling, o intuiție, sau o profeție auto-îndeplinită.

Atunci, ce e?

De unde apare la mine așa devreme intr-o colaborare de coaching certitudinea rezultatelor acesteia? E atât de simplu răspunsul, încât... l-am verificat din mai multe unghiuri. Care l-au coroborat.

Îmi dau seama, imediat ce încep să lucrez cu cineva coaching, că va funcționa și va creste parteneriatul... datorită clientului! Clientul are, în coaching, un rol foarte complex și foarte activ. Cum abordează el de la început relația mie imi arată, foarte simplu, clar și fără echivoc ce viitor poate avea parterneriatul. Fără un bun client, nu există, nu merge, nu funcționează coaching-ul, indiferent cât de bun este coach-ul.

Sau altfel zis, coaching-ul nu este pentru oricine. Coaching-ul necesită un set de abilități foarte exotic, atât pentru coach, cât și pentru client. Nu oricine poate fi coachee (client de coaching). Nu oricine poate obține rezultate prin coaching, nu oricine poate învață să se dezvolte, lucrând cu un coach.

Iată, deci, care e setul foarte exotic de abilități pe care un bun coachee le are (observate de mine în colaborările de succes):

1. Un bun coachee este puternic.

Și va avea nevoie de putere, pe măsură ce își stabilește obiective din ce în ce mai ambițioase, provocat și motivat de către coach, și mai ales pe măsură ce își asumă implementarea lor și rezultatele care îi devin rapid vizibile.

Nu e banală observația. Coachingul nu este nici terapie, nici friendly chit-chat. Parteneriatul în sine este suportiv, ca premiză și context pentru acțiune și rezultate. Acțiunea și rezultatele însă necesită muncă și perseverență.

Ca atunci când urci pe munte. E frumos la poale când te uiți către platou cu un vin fiert alături și vizualizezi că vei ajunge în vârf. Te prinzi însă repede că îți trebuie forță ca să faci urcatul efectiv (indiferent dacă o iei la pas pe traseu sau cu telecabina...)

2. Un bun coachee intuiește unicitatea rolului său (ce poate să facă el/ea pentru ca lumea să devină un loc mai bun) și își asumă asta, cu riscurile și obstacolele aferente.

Coachingul nu este o rețetă ready-made, "one size fits all"- kind of thing, despre cum să reușești, cum să te transformi, cum să te naști peste 1 săptămână, 1 lună sau 1 an, un alt om, de succes, inspirat, bogat, fericit, și cine mai știe cum altfel găsim pe net din plin dacă începem să căutam ghidaj spiritual, mentorat pentru autodezvoltare, soluții magice pentru descoperirea sensului vieții, și altele de genul.

Coachingul este călătoria unui om – coachee-ul – către unde vrea și poate să ajungă, el personal, cu trecutul și experiențele proprii, cu idealuri și aspirații, cu speranțe și temeri, dorințe și îndoieli, plusuri și minusuri deopotrivă.

Cel mai bine o spune Robert Lee Frost – "The road not taken". Un bun coachee este exact omul descris în poezie, care o ia la intersecție pe drumul lui, chiar dacă e nebătătorit. Sau tocmai de aceea...

3. Un bun coachee este deschis la schimbare.

Și schimbare i se va întâmpla din plin, dacă lucrează cu mine coaching.

Nu pentru că sunt eu fană a schimbării, ci pentru că așa evoluează oamenii și sistemele. Prin schimbare. Tot ce nu se schimbă, întâi devine desuet, apoi, treptat, dispare.

Și tot ce se schimbă, propagă în jur schimbare. Către acel drum nebătătorit...

4. Un bun coachee știe și preferă să învețe oricând, oricât și deseori, de la oricine.

Și astfel, învățând mereu, chiar și de la cei care nu vor să îl/o învețe (de exemplu de la competitori, de la piață, din industria în care lucrează, din cărți, din tot felul de activități), coachee-ul descoperă noi și noi skill-uri. Pe unele le va folosi foarte des, pe altele uneori, pe altele doar în conversații cu prietenii.

Valoarea reală din preferința către învățare derivă din abilitatea în sine de a învață. Coachee-ul va ști când și ce să învețe, pentru că va fi aplicat atât de divers această abilitate, încurajat de mine, coach, încât... îi devine pur și simplu la fel de naturală ca și comunicarea empatică, despre care vorbesc îndată!

Iar întregul proces de învățare devine posibil dacă deja este natural interesat și deschis, coachee-ul, către a învăța. Ca adulți, înfruntăm alte provocări decât copiii sau adolescenții în ceea ce ține de învățare. Prima noastră provocare, ca adulți, este să ne dezvățăm de informații, cunoștințe, abilități, obiceiuri, care nu ne mai sunt folositoare, chiar dacă, pe vremuri, în trecut, atunci când le-am deprins, ne erau de ajutor. Am abordat într-un alt articol, despre puterea vindecătoare a simplificării, ceva modalități eficiente de a începe să învățăm dezvățul. Abia după ce ne dezvățăm avem loc să completăm cu noi... "învățături".înasddsdsddsdsdsdssdsd5. Un bun coachee aplică, față de

5. Un bun coachee aplică, față de oamenii din jur, un mod de relaționare propriu, bazat pe empatie și dorința de a ajuta. 

Ce au oamenii de-a face cu coachee-ul nostru? Păi au cam totul de-a face...

“No man is an island” :) e o vorba celebră (a spus-o John Donne la origini). No coachee, either – aș adăuga.

Nu numai că tendința curentă este către interdependență în cam toate domeniile vieții, profesionale și personale, dar abilitatea cuiva de a relaționa este, în sine, un avantaj competitiv, pentru oricine are încredere în drumul propriu, fie el și nebătătorit.

Oamenii sunt importanți pentru un bun coachee pentru că... oamenii sunt importanți punct. Chiar și cei care îl/o dezamăgesc. Aceștia îi facilitează cel mai amplu potențial personal de schimbare și învățare. Și un bun coachee a aflat asta (că oamenii sunt importanți) cu mult înainte de a mă întâlni pe mine și a începe să lucram coaching. Prin coaching, coachee-ul meu doar învață sa aloce grade diferite de importanță, oamenilor din viața lui/ei.

Articolul acesta mi l-au inspirat 2 persoane. Și mă bucur că mi l-au inspirat. Nu scrisesem încă, până azi, despre rolul clientului în coaching.

Iată-l, acesta este. Rolul clientului în coaching este central. Clientul este sistemul de referință. Rolul coach-ului este de a pune în valoare acest sistem de referință. Cum? Despre asta am scris înainte. În răspuns simplificat... prin perspective multiple. Și prin exersarea încrederii în toate perspectivele pe care le alege clientul. Rezultatele apar subsecvent. Pur și simplu.