Self-coaching (7)
Între noi și obiectivele noastre se situează, adesea, o cale lungă și ramificată.
Primul pas este să identificăm obiectivele, și chiar și acest pas poate fi provocator. Atât de provocator încât putem fi tentați să nu îl facem, și să trecem direct, înainte de a ne asuma că într-adevăr ne dorim a ajunge la acele obiective, la analiza posibilităților noastre reale de a chiar transpune în practică ce ne planificăm.
Și astfel ajungem față în față cu propriile temeri, înainte de a ne fi decis măcar către ce obiective (sau măcar direcție) mergem. Ca într-un film, în care, fără a ne acorda răbdarea de a construi intriga acțiunii, ne grăbim către deznodământ, sărind peste desfășurarea acțiunii, mai precis, sărind peste părțile frumoase din desfășurarea acțiunii, și concentrându-ne doar pe momentele dificile, tensionate, când toți eroii par nesiguri, vulnerabili, indeciși.
Între noi și obiectivele noastre se situează, deci, adesea, propriile noastre temeri. Temeri de eșec, sau de succes. De noi, sau de ceilalți. De trecut sau de viitor. Teamă față de necunoscut, indiferent ce forme, stări sau gânduri ne induce, fiecăruia din nou, necunoscutul.
Și totuși teama, indiferent de sursa și obiectul ei, are întotdeauna o soluție: Adăpostul. Siguranța. Portul sigur. Acel loc, timp și context în care ne simțim de neatins în fața tuturor temerilor și din care știm că, indiferent de pericole, vom găsi calea către ceea ce ne dorim, de fapt.
Siguranța se găsește în fiecare din noi. Dacă o înțelegem, dacă o acceptăm și dacă avem încredere.
A căuta soluții la ceea ce este asemenea nouă, sau la ceea ce este diferit?
A învăța din situații, contexte, împrejurări, care ne sunt familiare și ne garantează, cumva, predictibilitate, sau a ne da voie să fim curioși, să explorăm ce găsim în jur și ce nu seamănă deloc cu ceea ce cunoaștem deja, ba chiar ne atrage atenția, de la început, prin contrastul față de noi și de ceea ce apreciem, admirăm, acceptăm, ca relevant pentru noi și situațiile noastre?
De câte ori respingem noul, doar pentru că diferă de ce știm deja? Poate chiar fără a da șansa de a integra ce este nou cu ce există deja...
De câte ori îmbrățișăm contrastul, în preocupările noastre de zi cu zi? Alb și negru. Calm și anxietate. Conformitate și excentricitate. Stabilitate și transformare. Veselie și tristețe. A câștiga și a pierde. A începe și a termina. Câte povești valoroase am accesa dacă, dincolo de a ne teme că a primi în viața noastră contraste ar anula farmecul oricăreia dintre realitățile contrastante, ne-am concentra atenția către a observa valorizarea reciprocă pe care realitățile contrastante o generează?
"Orice amurg ascunde-o auroră, și-n orice auroră suspină un amurg." - scria, cândva, Ionel Teodoreanu.
De unde începe echilibrul?
Care este primul pas pe care prin care te poți apropia de a pune ordine și armonie în acele părți din viața ta care sunt, acum, agitate, tensionate, marcate de probleme și neliniști?
Să te gândești la viața profesională și la cea personală? Sau la tine și la cei din jur? Sau la nivelul de satisfacție material față de cel spiritual?
Sau să începi de la sănătate și bunăstare?
Cu cât te gândești mai mult și te lași absorbit de a găsi acel loc, precis, din care crezi că este important să începi să îți aduci echilibru în viață, cu atât mai mult ți se pare că devii mai degrabă nesigur, și cu atât mai complicată devine decizia de a face efectiv ceva?
Poate că nu este necesar să cauți atât de mult. Echilibrul poate să înceapă de oriunde!
Demarez astăzi un nou proiect - câteva idei pe care eu le-am descoperit pe cont propriu și în privința cărora m-ar fi ajutat dacă mi le-ar fi împărtășit cineva, înainte de a le experimenta direct.
Voi ce ați învățat, the hard way, și ați putea, acum, voluntar, să împărtășiți altora?
De câte ori ți se întâmplă să fii surprins sau cel puțin nesigur referitor la ce anume te face nefericit, deși, conform cu ceea ce spui și crezi, totul ar trebui să meargă frumos și bine?
Cât de des te oprești să îți chestionezi și înțelegi adevăratele motivații?
Cât de des te oprești să chestionezi și să înțelegi adevăratele motivații ale celorlalți?
Ești conștient de diferența între cele 3 "voințe" - cea raționalizată, cea declarată, și cea reală?
Ne comparăm cu ceilalți și suntem comparați de către ceilalți cu diverse reprezentări de conformitate, normalitate, aliniere la standardele variatelor grupuri prin care circulăm. Ne străduim chiar să devenim conformi, să respectăm tot soiul de reprezentări, pentru a fi acceptați, plăcuți, apreciați, de către ceilalți.
Te-ai întrebat vreodată care este prețul acestei conformități? Ce câștigi, și ce pierzi, prin compararea cu alții și prin dorința de a fi la fel ca ei?
Între conformitate și unicitate, există un infinit de pași. Tu ce pași ai încerca?
 |
|
A primi, a oferi, a fi loial, a aștepta loialitate. Ce relevanță are, pentru tine, similitudinea gesturilor de loialitate pe care le faci, cu a celor pe care le primești? |