Because one believes in oneself, one doesn’t need to convince others.
Because one is content with oneself, one doesn’t need others’ approval.
Because one accepts oneself, the whole world accepts him or her.

Lao-Tzu

Ce este și ce nu este acceptarea? Am scris mai demult despre deschidere. Invitația la explorare pe care o adresam atunci era către întrebarea “de ce este important să fim deschiși?”.

Răspunsul la care am ajuns (unul dintre multiplele răspunsuri posibile, de altfel) era că există o dependență subtilă și directă între deschidere - cunoaștere de către ceilalți - autocunoaștere - încredere!

De la a fi deschis până la a accepta – ce se mai întâmplă, oare? Ce provocări întâmpinăm dacă vrem să facem mai mult decât a fi deschiși, dacă vrem să chiar acceptăm stiluri, idei, modalități de viață, total diferite de ale noastre? Într-o formulare mai simplă, ce înseamnă a îi accepta pe ceilalți, atunci când diferențele sunt vizibile și semnificative?

Cred că a accepta este diferit de a îți însuși sau a fi de acord cu persoana/sistemul/viziunea diferită. A accepta inseamnă pur și simplu a permite posibilitatea că și o altă variantă decât a ta poate fi corectă, frumoasă, coerentă, și… merită respect, în aceeași măsură în care ceea ce ești tu și arăți celorlalți despre tine, reprezintă o posibilitate corectă, frumoasă, coerentă și care… merită respect.

Cum se manifestă acceptarea? Cum îți dai seama despre tine că știi să accepți ceea ce e diferit? Cred că asta diferă de la persoană la persoană. Pentru voi cum este?

Și o ultimă invitație la introspecție și analiză, pentru a concluziona, fără a încheia subiectul :) De ce este importantă acceptarea? Ce valoare aduce existenței voastre faptul că sunteți acceptați, de diferite persoane, grupuri, sisteme de valori? Ce valoare vă aduce vouă, individual, faptul că acceptați la voi în viață, persoane și sisteme de valori diferite de ale voastre?