Se întâmplă în fiecare an, la sfârșit de decembrie. Anul nou. Sărbătoare, vacanță, concediu, numărătoare, odihnă, familie, relaxare, mese bogate. Mă rog, după cum și le definește fiecare, în funcție de cum s-a obișnuit și, desigur, de cum a mers... anul. 

Perioada tranziției între ani, în majoritatea culturilor, are asociată simbolistică amplă. Și indiferent de cât de în acord suntem cu simbolistica, individual, trăim și onorăm, într-un fel sau altul, repetitiv, anual, această tranziție. La ce ne este utilă această tranziție? Dincolo de obiceiuri și periodicitate, cu ce ne ajută pentru ce urmează după noul an, momentul simbolic al schimbării anului?

Am putea începe de la trecut, cu bilanțuri și numărători. Ce a funcționat? Ce am obținut anul acesta? Cu ce rezultate mergem către viitor? Dezavantajul abordării pe această direcție este că riscăm să ne demotivăm rapid, dacă anul care se încheie nu a fost unul tocmai reușit. Cu atât mai mult dacă, mai degrabă, ne vin în minte primele lucrurile mai puțin glorioase sau pe care preferăm să nu ni le mai amintim...

Am putea începe de la viitor, cu speranțe, idealuri și aspirații. Ce voi face anul următor? Ce se va întâmpla, mult, mult, mult mai bine decât anul acesta? Ce aș putea spera că va fi altfel, peste 2-3 săptămâni, când mă întorc la lucru, mai aproape de cum mi-aș dori să fie? Dezavantajul abordării pe această direcție este că, pentru cei mai realiști dintre noi, prea multă pozitivitate sună mai degrabă incredibil. Cu cât ne proiectăm obiective mai apropiate de o realitate dorită, cu atât mai repede ne amintim, cu sau fără voia noastră, din loialitate față de realitate, că dacă ar fi fost atât de simplu, măcar unele din aspecte, probabil și realitatea ar fi fost deja mai bună...

Am putea și să începem de la prezent, de la odihnă, zile libere, sărbătoare. Fără prea mult stress către trecut sau către viitor, am putea să ne bucurăm doar de ocazie pentru a ne întâlni cu persoane pe care nu le-am mai văzut demult, pentru a ne răsfăța cu odihnă, sporturi de iarnă, abundență culinară și de orice alt fel ne permitem. Dezavantajul acestei abordări este că efectele ei se vor vedea în sănătatea fizică, mentală, emoțională și spirituală de după anul nou... Zilele libere se termină, prietenii se întorc la responsabilități, la fel și noi, ziua de lucru are tot 8 ore, câte avea și înainte de vacanță, ba acum ne mai este și greu să reintrăm în ritmul de lucru...

Asta înseamnă că oricum am începe, de la trecut, prezent sau viitor, ajungem în dezavantaje? Nicidecum. Fiecare dintre abordări are beneficii și ne poate fi utilă, câtă vreme nu o aplicăm în exces, în detrimentul celorlalte. Adică, dacă ne ocupăm de a echilibra între trecut (bilanțul rezultatelor), prezent (trăirea intensă a zilelor libere) și viitor (stabilirea obiectivelor), cu această ocazie unică - deși anuală - a tranziției între ani.

Tranziția între ani este un moment de continuitate. Nimic nu se termină și nimic nu începe, ci totul continuă. Depinde, desigur, de noi, să alegem și să prioritizăm, din tot ceea ce constituie panoul de control al propriei vieți, ce vrem să accelerăm, ce să încetinim, și ce să lăsăm să se desfășoare de la sine.

Asta este minunat, pentru ceea ce ne place din ce am început deja. Și trist, pentru tot ceea ce nu merge tocmai bine. O întrebare pentru tranziție ar fi, deci:

Ce aș vrea să continue, în noul an? De aici ne vin idei despre creștere, viitor, obiective.

La ce aș vrea să renunț, în noul an? De aici ne vin idei despre simplificare, împăcare, acceptare a trecutului.

Dacă ne-am opri doar la aceste două întebări, ar însemna să nu mai începem nimic, și să nu ne mai jucăm de-a New Year's Resolution? Adică să nu mai facem acele promisiuni magice despre cum la anul devenim mai buni, mai frumoși, mai isteți, mai fair-play, și toate celelalte?

Nu neapărat. Pentru că orice decizie de a continua ceva sau de a renunța la ceva, necesită, pentru a fi pusă în practică, o decizie suport, la care ajungem prin întrebarea:

Ce aș vrea să încep, în noul an? De aici ne vin idei despre opțiuni, proiecte și posibilități de valorificare a prezentului, către acel viitor descris deja prin ceea ce continuăm, și ceea ce lăsăm în urmă.

Așadar, ne-am putea îndrepta către tranziția dintre ani, savurând în stilul propriu orice înseamnă, pentru fiecare dintre noi, confortul prezentului. În același timp, ne-am putea seta obiective pentru noul an, fără a ne simți presați de moștenirea trecutului, ci integrând, din trecut, ceea ce ne-ar plăcea să păstrăm cu noi și să creștem, și alegând conștient să lăsăm în urmă ceea ce nu ne mai place.

Să ne setăm obiective pentru noul an, deci, renunțând la ce merită închis, și alegând să începem și să continuăm ce merită!    

Self-coaching... Așa începe lista obiectivelor mele pentru 2017: 

• more sports. Pe 31 dimineața o să merg la patinoar.
• same diet. Prietenii știu de ce.
• nu mai dau timp cui nu merită.
• dau mult mai mult timp cui merită.
• nu mai dau curs interacțiunilor profesionale cu amatori, imediat ce mă conving de amatorism. Chiar dacă pot fi foarte amuzante aceste interacțiuni :)
• same client-orientation. Clienții știu de ce.
• definitely more coaching projects.

Cum începe lista ta? 

Happy New Year!

Între noi și obiectivele noastre se situează, adesea, o cale lungă și ramificată.

Primul pas este să identificăm obiectivele, și chiar și acest pas poate fi provocator. Atât de provocator încât putem fi tentați să nu îl facem, și să trecem direct, înainte de a ne asuma că într-adevăr ne dorim a ajunge la acele obiective, la analiza posibilităților noastre reale de a chiar transpune în practică ce ne planificăm.

Și astfel ajungem față în față cu propriile temeri, înainte de a ne fi decis măcar către ce obiective (sau măcar direcție) mergem. Ca într-un film, în care, fără a ne acorda răbdarea de a construi intriga acțiunii, ne grăbim către deznodământ, sărind peste desfășurarea acțiunii, mai precis, sărind peste părțile frumoase din desfășurarea acțiunii, și concentrându-ne doar pe momentele dificile, tensionate, când toți eroii par nesiguri, vulnerabili, indeciși.

Între noi și obiectivele noastre se situează, deci, adesea, propriile noastre temeri. Temeri de eșec, sau de succes. De noi, sau de ceilalți. De trecut sau de viitor. Teamă față de necunoscut, indiferent ce forme, stări sau gânduri ne induce, fiecăruia din nou, necunoscutul.   

Și totuși teama, indiferent de sursa și obiectul ei, are întotdeauna o soluție: Adăpostul. Siguranța. Portul sigur. Acel loc, timp și context în care ne simțim de neatins în fața tuturor temerilor și din care știm că, indiferent de pericole, vom găsi calea către ceea ce ne dorim, de fapt.

Siguranța se găsește în fiecare din noi. Dacă o înțelegem, dacă o acceptăm și dacă avem încredere.  

De unde începe echilibrul?

Care este primul pas pe care prin care te poți apropia de a pune ordine și armonie în acele părți din viața ta care sunt, acum, agitate, tensionate, marcate de probleme și neliniști?

Să te gândești la viața profesională și la cea personală? Sau la tine și la cei din jur? Sau la nivelul de satisfacție material față de cel spiritual? 

Sau să începi de la sănătate și bunăstare? 

Cu cât te gândești mai mult și te lași absorbit de a găsi acel loc, precis, din care crezi că este important să începi să îți aduci echilibru în viață, cu atât mai mult ți se pare că devii mai degrabă nesigur, și cu atât mai complicată devine decizia de a face efectiv ceva?

Poate că nu este necesar să cauți atât de mult. Echilibrul poate să înceapă de oriunde!

Demarez astăzi un nou proiect - câteva idei pe care eu le-am descoperit pe cont propriu și în privința cărora m-ar fi ajutat dacă mi le-ar fi împărtășit cineva, înainte de a le experimenta direct.

Voi ce ați învățat, the hard way, și ați putea, acum, voluntar, să împărtășiți altora?

De câte ori ți se întâmplă să fii surprins sau cel puțin nesigur referitor la ce anume te face nefericit, deși, conform cu ceea ce spui și crezi, totul ar trebui să meargă frumos și bine?

Cât de des te oprești să îți chestionezi și înțelegi adevăratele motivații? 
Cât de des te oprești să chestionezi și să înțelegi adevăratele motivații ale celorlalți?

Ne comparăm cu ceilalți și suntem comparați de către ceilalți cu diverse reprezentări de conformitate, normalitate, aliniere la standardele variatelor grupuri prin care circulăm. Ne străduim chiar să devenim conformi, să respectăm tot soiul de reprezentări, pentru a fi acceptați, plăcuți, apreciați, de către ceilalți.

Te-ai întrebat vreodată care este prețul acestei conformități? Ce câștigi, și ce pierzi, prin compararea cu alții și prin dorința de a fi la fel ca ei?

Între conformitate și unicitate, există un infinit de pași. Tu ce pași ai încerca?

Viziunea mea asupra coachingului include câteva aspecte ferme și multă flexibilitate, în rest.

Aspectele ferme sunt:

• Coachingul nu este consultanță, mentoring, expert-opinion sau a ți se da soluții de către coach.
• Coach-ul nu este un profesor, este un partener.
• Coachingul este o relație de colaborare intre 2 persoane care sunt, fiecare, experte în cunoștințele pe care le dețin: coach-ul este expert în coaching, clientul este expert în viața lui.
• Coachingul nu este despre a demonstra puterea individuală a coach-ului sau a clientului.
• Coachingul este despre a construi o relație puternică, prin intermediul căreia clientul își realizează obiectivele pe care și le propune.
• Coaching-ul este învățare, transformare, depășire de limite.
• Coaching-ul este uneori strategie, uneori tactică și uneori operațional.
• Coaching-ul este un angajament. Al clientului că vrea să își depășească limitele, indiferent cât de dificil va deveni la vreun moment dat, drumul. Al coach-ului că va genera, împreună cu clientul, un mediu de lucru în care schimbarea să fie nu doar posibilă, ci și plăcută și motivantă.
• Coaching-ul este doar pentru oameni puternici și care sunt capabili să se schimbe.