Relațiile în care trăim ne modelează și influențează, subtil și eficient, cam toate rezultatele pe care ajungem să le avem. Asta se știe :) și este formulat în multiple moduri, și reconfirmat, în vremurile noastre, de cercetătorii britanici (și nu numai…).

Ce se spune mai rar, spre deloc, este că rolul pe care îl au relațiile în viața noastră poate fi unul pozitiv, de creștere și dezvoltare, sau dimpotrivă, unul negativ, de limitare și plafonare. Putem să creștem, în relații care ni se potrivesc și care țin pasul cu noi, pe măsură ce devenim versiuni mai bune de noi înșine. Sau putem să batem pasul pe loc și să stagnăm, ceea ce duce, invariabil, la a involua, la a ne irosi potențialul, la a deveni versiuni mai puțin reușite de noi înșine, dacă ne alegem relații care nu ni se potrivesc și în care nu avem spațiu, susținere, dinamică sau resurse, pentru a crește.

Cum se întâmplă cel mai des – cred eu – e că începem relații care ni se potrivesc, și în care, o vreme, creștem, doar că, pe neobservatea și, probabil, pe neasumatea, ajungem la o zonă din relație în care doar unul din noi crește, iar celălalt s-a pierdut undeva pe drum, din variate motive. Iar acest platou relațional implică tensiuni, jocuri de putere, delimitări artificiale de roluri și responsabilități și tot felul de alte construcții raționale și afective, care ascund un adevăr simplu:

Unul din noi a crescut și-și dorește să continue să crească, celălalt a rămas vizibil în urmă, în propriul lui proces de creștere, iar relația nu mai este un spațiu win-win.

Identificăm cu ușurintă, dacă vrem, la ce moment din relație a apărut platoul. Este acel moment în care au apărut: competiția cu partenerul, reproșurile pentru succesul celuilalt, în locul bucuriei oneste, invidia benignă sau malignă și, desigur, sabotajele mai mult sau mai puțin discrete față de planurile și dorințele de creștere ale celuilalt, începând de la banalele și toxicele jocuri de culpabilizare, pănă la “creditarea” partenerului cu toate așa-zisele eșecuri, personale, ale relației și, în cazurile mai grave, ale propriilor planuri de creștere ale partenerului “codaș”.

Ce generează platoul este temă de relații, de abordat prin coaching pragmatic.

Ce poți face, după ce conștientizezi că o relație care, o vreme, a funcționat, a ajuns în acest platou în care doar unul din doi crește? Depinde de care parte a relației te găsești.

Și dacă, totuși, zona de platou relațional durează de cam multă vreme, și nu se întrezărește nimic realist, de natură să genereze o schimbare către o nouă etapă în care și eu, și tu, și noi, am putea crește?

Acesta este locul în care a continua relația poate însemna a ne da acordul pentru propria noastră coborâre, în loc de urcare. Căci o relație în care doar unul crește este o relație care îi coboară pe amândoi. Mult mai curajos și mai sincer ar fi, în acest caz, ca relația să se încheie. Astfel, fiecare dă celuilalt, și sieși, șansa de a găsi o nouă relație. Una care îi ridică pe amândoi.

*Disclaimer: Nu pledez pentru despărțiri și ieșiri intempestive, din relații. Pledez pentru relații care îi ridică pe amândoi :)

Sunt doar câteva dintre titlurile (aproximative) pe care le-am întâlnit în lunile recente pe social media, în librării și în online. Nu cred să treacă o săptămână fără un titlu care anunță o nouă soluție clarificatoare pentru bărbați sau femei.

Diferențele dintre sexe, deși există dintotdeauna, par să trezească din ce în ce mai mult interesul omului hyper-tehnologizat, interes ce se reflectă în sumedenia de indicații, pentru unul dintre sexe, referitor la celălalt, și, desigur, și invers! Anecdotic sau serios, superficial sau profund, opinii personale sau de specialitate, comunicate mai mult sau mai puțin formal, toate conduc, inevitabil, către o concluzie simplă și destul de tristă:

Femeile și bărbații sunt diferiți! Atât de diferiți, încât, pentru a trăi în armonie împreună, mai ales în relație de cuplu, și unii și alții trebuie să învețe să se abordeze reciproc respectând cu devotament diferențele!

Dintr-o perspectivă de coaching relațional, complementaritatea sexelor are legătură cu arhetipurile masculin și feminin. Complementaritatea, însă, presupune întotdeauna baza comună peste care diferențele se pot integra, pentru a forma întregul, armonios. A pune accentul doar pe diferențe oarecum pierde tot sensul complementarității!

Arhetipurile masculin și feminin sunt complementare, ceea ce implică în primul rând că ambele arhetipuri au o bază comună: umanitatea. Altfel zis, evident că femeile și bărbații sunt diferiți, și este firesc să fie astfel. Înainte de a vedea diferențele, însă, e de remarcat că și femeile și bărbații… sunt oameni. Ceea ce înseamnă că nevoile fundamentale și identitatea, la orice nivel de spiritualitate o percepem, sunt aceleași!

Manifestarea nevoilor și a identității este diferită, și aici intervin arhetipurile masculin și feminin, respectiv diferențele despre care se scriu atâtea în zilele noastre!

Maturitatea relațională (adică relaționarea echilibrată, armonioasă, benefică ambilor parteneri, care oferă fiecăruia contextul care îi este necesar pentru a evolua, personal) are legătură cu nevoile fundamentale și cu identitatea.

Deci, dragă cititorule, dacă ești în căutarea de soluții pentru a-ți îmbunătăți relația cu partenerul/partenera de viață, cum ți s-ar părea dacă ai încerca să uiți tot ce ai citit, în general, despre femei, bărbați și relații?

Și, în loc de asta, cum ți s-ar părea dacă ai începe să-ți privești partenerul începând cu omul din fața ta, mai degrabă decât cu totalitatea așteptărilor tale de la un bărbat/o femeie?

Încearcă următorul quiz de self-coaching!

• Cine este partenerul/partenera ta?
• Ce îi place?
• Ce își dorește de la viață?
• Ce este dispus/ă să ofere, într-o relație?
• Ce fel de relație îi este confortabilă partenerului/partenerei?
• Ce așteaptă să primească de la tine?

Ar fi doar câteva dintre întrebările prin care ai putea începe să descoperi omul de lângă tine. Celelate sute de întrebări după acestea este posibil să le descoperi ușor, cu ajutorul partenerului/partenerei.

Iar dacă încerci aceste întrebări cu mintea și sufletul deschis, și ai răbdare cât să afli răspunsurile autentice ale persoanei de lângă tine, se poate să ai o surpriză mare referitor la cât de specială este persoana de lângă tine, față de ceea ce spun prejudecățile sociale despre bărbați și femei, în general!

Și ca să încheiem într-o notă artistică, te invit să descoperi unde duce aplicarea prejudecății sociale față de sexul opus, prin povestea muzicală a unei femei, despre bărbații din viața ei, și, imediat după, fără nicio intenție de a prioritiza opinia femeii :D, prin povestea unui bărbat despre o femeie (muzicală, de asemenea, pentru a nu discrimina nicium)! Citește versurile și traducerea lor, pentru experiența reală a celor două povești!

Patricia Kaas – Les Hommes Qui Passent - https://youtu.be/DCrHI6r4wQ4

Johnny Cash – She Used To Love Me a Lot - https://youtu.be/LUcbIUZ2vCk

De unde începe echilibrul?

Care este primul pas pe care prin care te poți apropia de a pune ordine și armonie în acele părți din viața ta care sunt, acum, agitate, tensionate, marcate de probleme și neliniști?

Să te gândești la viața profesională și la cea personală? Sau la tine și la cei din jur? Sau la nivelul de satisfacție material față de cel spiritual? 

Sau să începi de la sănătate și bunăstare? 

Cu cât te gândești mai mult și te lași absorbit de a găsi acel loc, precis, din care crezi că este important să începi să îți aduci echilibru în viață, cu atât mai mult ți se pare că devii mai degrabă nesigur, și cu atât mai complicată devine decizia de a face efectiv ceva?

Poate că nu este necesar să cauți atât de mult. Echilibrul poate să înceapă de oriunde!

"Nu am nevoie de coaching, consiliere, terapie, sau orice alt ajutor. Sunt perfect sănătos. Și încântat de viața mea. Nu îmi trebuie psiholog, pentru că nu e nimic wrong cu mine." ~ am auzit, nu o singură dată, și nu într-un singur context, de la persoane cu profesii diferite, cu personalități, atitudini de viață și rezultate personale dintre cele mai diverse.

Ca orice profesie tânără, coaching-ul implică multe contradicții. Atât pentru coachi, cât și pentru clienți. Există cam atâtea puncte de vedere diferite, metodologic vorbind, câte școli de coaching există, și câte instituții de certificare a coach-ilor există.

Înțeleg, deci, că este dezorientant pentru oricine, a-și clarifica: ce este, de fapt, această profesie, coaching? ce beneficii aduc serviciile unui coach? când te duci la un coach? Când ai o problemă? Când nu ai o problemă? de ce te-ai duce la un coach? Mai ales dacă, așa cum cred (măcar la nivel declarativ) foarte mulți dintre oameni, ești perfect sănătos și împăcat cu viața ta? Ca în orice profesie, există competență și amatorism, există abordări tradiționale și abordări creative, există eficiență și ineficiență.  Și, la fel ca în orice profesie, pentru a beneficia, ca și client, la maxim de rezultatele pe care le oferă profesia, sunt necesare câteva asumări și câteva observații atente asupra a ce înseamnă, și ce nu înseamnă coaching-ul, asupra a cum ne alegem coach-ul cu care să obținem rezultatele care ni se potrivesc, și, mai ales, a ce implică, și ce nu implică, din partea ta, ca și client, angajamentul de coaching (a contracta serviciile unui coach și a lucra cu acesta).

Iată mai jos 5 mituri (desigur, nefondate, bazate, aș afirma, pe fundalul lipsei unei informări corecte) despre coaching, și realitățile aferente:

1. Mitul "Coach-ul este psiholog, psihoterapeut sau psihiatru."

Coach-ul este, în primul rând, un specialist în lucrul cu oamenii, și, în al doilea rând, un specialist în managementul performanței individuale.

Aceste două arii mari de specializare implică următoarele arii de cunoștințe (pe care orice coach bun le-a studiat și le aplică):

Pentru specializarea în lucrul cu oamenii, coach-ul a învățat, aplică și transmite și clienților: Psihologie - psihologie pozitivistă, analiză tranzacțională, teorii ale dezvoltării adultului, teorii ale inteligențelor umane, neuroștiințe, etc. Modele ale relațiilor interumane - învățarea la adulți, teorii ale schimbării, teorii ale comunicării, managementul conflictelor, managementul tranzițiilor profesionale, managementul carierei, etc. Dezvoltare personală și spiritualitate - mecanisme ale motivării umane, practici de auto-ajutorare (Self-help), practici de relaxare, prezență acum-aici (mindfulness), etc. Pentru specializarea în managementul performanței individuale, coach-ul a învățat, aplică și transmite și clienților: Leadership - stabilire obiective, orientare către soluție, organizarea timpului, managementul stress-ului, managementul schimbării, managementul viziunii individuale, etc. Dinamica echipelor și a organizațiilor - relația individ-echipă, teorii culturale (cultura organizației, a echipei, și cultura individuală), integrarea individului în grup, echipă, companie, managementul performanței echipelor, dinamici ale responsabilității individuale și de grup, etc.

Așadar, coach-ul nu este un psiholog. Coach-ul cunoaște arii din psihologie, pe care le aplică, în armonie cu o mare gamă de alte arii de cunoștințe, pentru a îl ajuta pe client să își definească și atingă obiective personale sau profesionale.

2. Mitul: "Dacă lucrezi cu un coach, înseamnă că ai niște probleme (nu neapărat... psihice, dar niște probleme... grave... sigur ai!)."

Acest mit provine din tinerețea relativă a profesiei de coaching. La nivel de societate, uman nu suntem încă pregătiți să acceptăm că, în prezent, există acest profesionist, coach-ul, la care putem merge pentru asistență personală în orice domeniu al vieții noastre în care suntem conștienți că putem obține rezultate care vor îmbunătăți vizibil nu doar acel domeniu, ci, implicit, viața noastră, în ansamblu și a celor apropiați nouă (familie, prieteni, colegi). Coach-ul este unul din profesioniștii care are competența de a te ajuta să descoperi soluții pentru problemele tale, aplicând concepte de management al performanței individuale și de lucru cu oamenii. Faptul că soliciți ajutor unui coach (adică, apelezi la serviciile unui coach) este la fel cu a solicita ajutor de la un medic, de la un avocat, sau de la un preot (și exemplele pot continua, este vorba de acei specialiși pe un domeniu specific de expertiză). Poți primi acest ajutor preventiv (când faci coaching pentru echilibru, pentru evoluție personală), reparativ (când deja ai o problemă care necesită rezolvare în prezent), sau... niciodată, după cum alegi!

Coach-ul este unul dintre acei specialiști care te ajută să îmbunătățești ceea ce deja ai, să devii mai bun, chiar dacă ești deja bun. Coach-ul te asistă în a îți depăși limitele, în a găsi alternative mai bune decât cele pe care le-ai găsit deja, în a îți rezolva problemele sau în a îți echilibra viața. Nu pentru a repara cum faci în prezent, ci pentru a face mai bine!

3. Mitul: "Coach-ul este un soi de vrăjitor, care știe niște practici ciudate de wellness, spiritualitate, și altele de acest gen, și care vrea să te manipuleze."

Acest mit provine din zona gri a profesiei de coaching. Și eu am întâlnit persoane care se intitulau "coach" și care, în fapt, practicau o versiune proprie de... ceva (masaj cu pietre reiki, bioenergie, etc). Am întâlnit și persoane care practică profesii conexe coaching-ului (training, discurs motivațional, consultanță pe diferite zone de business, etc) și își prezintă, în portofoliul de servicii, și servicii de coaching, fără a marca o diferențiere, teoretică sau practică, între celelalte servicii, și serviciile de coaching. Înțeleg cum toate aceste manifestări sporesc incertitudinea clienților care ar vrea să încerce coaching, doar că nu sunt siguri dacă este ceea ce își doresc, de fapt. Cred că un mod câștigător de a evita zona gri despre care discutăm este, din partea clientului, de a testa competențele coach-ului, și de a evalua, în baza rezultatelor, dacă persoana respectivă este un coach profesionist sau, mai degrabă, practică sub formă de hobby, ceva care sună bine intitulat "coaching".  Întrebați, deci, coach-ul cu care vă gândiți să lucrați:

• Cu ce școală de coaching s-a format?
• Ce metode aplică?
• Ce știe despre managementul performanței individuale și despre lucrul cu oamenii?
• Cu ce gen de clienți obține cele mai bune rezultate?

4. Mitul: "Coach-ul este un atotștiutor, la care mergi și-ți povestești problemele, iar el, cu toată puterea lui, îți dă soluțiile și te sprijină emoțional pentru a le aplica, ba chiar rezolvă el în locul tău problemele, dacă sunt prea grele pentru tine."

Acesta este unul din punctele în care coach-ul lucrează diferit față de medic, avocat, și, în general, față de consultanții cu care lucrăm pentru a primi de la aceștia soluțiile. Coach-ul nu dă soluții, coach-ul lucrează împreună cu clientul la găsirea, de către client, a soluțiilor prin care obiectivele clientului să fie atinse. Coach-ul îl ajută pe client să înțeleagă, la momentul prezent, obiectivul sau problema pe care clientul a adus-o, apoi îl susține pe client în a explora spațiul soluțiilor, apoi îl motivează pe client în a alege ce se potrivește cel mai bine, apoi trece la următoarea problemă. Coach-ul nu etichetează cu "bine-rău" realitatea clientului, oricât de plină de probleme sau complicată pare aceasta. Coach-ul nu îl judecă pe client, ci creează, împreună cu clientul, și în interesul clientului, un spațiu sigur în care clientul își observă, ca în oglindă, atitudinea, problemele, pe sine însuși și pe cei din jur.  Coach-ul susține obiectivele clientului și acțiunile acestuia, în mod activ, orientat către viitor și către ce se poate face, nu orientat către trecut, către simplă înțelegere empatică a dificultăților clientului sau a motivațiilor acestora pentru ce nu a reușit să facă, ce nu a funcționat.

Coach-ul nu este un consultant. Coach-ul este un partener, care te provoacă să ieși din zona de confort, te susține în a face asta, te ajută să înțelegi, fără a te eticheta sau judeca, ce faci și pentru care motivații, te apreciază când reușești și te provoacă să ridici ștacheta, imediat ce ai atins obiectivele anterioare.

5. Mitul: "Coaching-ul este despre a te simți bine, nu despre a avea rezultate. Eu deja mă simt bine."

Coaching-ul este un proces orientat către a atinge anumite obiective, personale sau profesionale, ale clientului. Deci coaching-ul în sine se focusează pe obținerea rezultatelor propuse, sub forma obiectivelor. Coaching-ul este, de asemenea, parteneriatul între coach și client, care duce la obținerea acelor rezultate. Ca orice relație, acest parteneriat poate fi văzut ca o călătorie. Ca orice călătorie, ea poate fi uneori plăcută, uneori plină de provocări, uneori riscantă. Scopul călătoriei este obținerea rezultatelor. Dar nimic nu oprește călătoria din a fi și plăcută, ori de câte ori este posibil.  Mai mult decât atât, coach-ul este un bun ascultător, dar scopul coaching-ului nu este acela de a se simți clientul înțeles, pe parcursul sesiunilor de coaching, și atât. Coach-ul nu reprezintă umărul pe care clientul își descarcă nemulțumirile. Scopul coaching-ului este ca, fiind înțeles, clientul să își descopere, împreună cu coach-ul, folosind resursele pe care parteneriatul le construiește, soluțiile către obiectivele propuse.

Coaching-ul este călătoria către obținerea unor rezultate. Cu cât clientul devine mai armonios, mai echilibrat în viața sa, în ansamblu, cu atât călătoria de coaching devine mai plăcută, și obiectivele clientului, mai ușor de atins. Coaching-ul înseamnă a te simți bine în timp ce te străduiești să atingi obiectivele și rezultatele propuse!

În concluzie, a lucra cu un coach înseamnă, pentru tine, client, a accepta provocarea de a îti depăşi propriile limite, ceea ce implică a te controla pe tine însuti, astfel încât să poti învinge persoana care eşti în prezent, şi care vrea să continue să fie, pentru a face loc unei noi persoane, mai bună, mai evoluată, mai armonioasă: noul tu.