Contextul
Mult timp, nu am acordat atenție sau respect sănătății, dietelor, sportului. De ce? Pentru că m-am concentrat pe alte aspecte ale vieții: carieră, profesie, evoluție, dezvoltare profesională. Și pentru că nu am considerat interesant (acesta este cuvântul) a mă preocupa de ceva atât de banal ca… sănătatea fizică.
 |
Cred că și condiționarea socială (adică regulile considerate bune și demne de urmat în societatea noastră) joacă un rol în minimizarea importanței sănătății, ca stil de viață, făcând parte din educația noastră o încurajare a abundenței, mai degrabă decât a echilibrului, respectiv a tratării, mai degrabă decât a prevenției.
Altfel zis, eu nu cred că am auzit prin școli despre… importanța vieții sănătoase. Sau… cum să trăiești armonios, fizic și psihic. Sau… ce efecte poate avea, pe termen lung, banala… îngrășare. Sau banalul consum de tot felul de alimente „gustoase” (dulciuri, prăjeli, sosuri, etc). Sau… lipsa sportului. Desigur, nici nu au o importanță enormă fiecare dintre aceste amănunte, luate individual. În sensul că, probabil, nu se întâmplă nimic grav oricui care mănâncă liniștit și trăiește sedentar. Sau, mă rog, nimic grav vizibil. |
Pentru că, invizibil (adică dificil demonstrabil pentru cei pasionați de argumente), efectele pe termen lung ale dezechilibrului fizic (stil alimentar nesănătos și sedentarism) sunt de scădere a calității vieții. O persoană care trăiește în dezechilibru fizic își interzice multe activități, pentru că nu le poate face, obosește repede, are schimbări bruște de stare, experimentează frecvent diverse emoții negative, compensează lipsuri pe alte planuri cu satisfacțiile culinare, astfel accentuând dezechilibrele și pe alte planuri, este predispusă către a dezvolta afecțiuni medicale, și, mai presus de toate, accesează din ce în ce mai greu seninătate, mulțumire, împlinire, fericire.
De ce? Pentru că, oricât de elaborate sunt raționalizările pe care noi, oamenii, ni le spunem, pentru a ne explica de ce acceptăm în viețile noastre dezechilibrul (pe orice plan, inclusiv pe plan fizic), acesta, dezechilibrul, este un fapt. Pe care îl trăim zi de zi, câtă vreme îl acceptăm. Putem nega că greutatea suplimentară ne face morocănoși, asta însă nu schimbă faptul că suntem morocănoși…
Motivația schimbării
|
Acum 4 ani, aveam 80 și ceva de kilograme și trăiam sedentar. În plină ascensiune a carierei, cu proiecte multiple, unele profesionale, unele personale, ce mănânc și ce sport fac nu apăreau pe lista preocupărilor mele. Deloc, nici măcar la coadă! Până când într-o zi m-am enervat pe faptul că îmi era dificilă orice chestie care necesita efort fizic redus, pe intervale scurte de timp. Să urc pe munte până la cabană, eu adorând drumețiile și muntele… oboseam. Să merg la picior pe un delușor până la un superb castel medieval pe care îmi doream să îl vizitez… oboseam. Să merg pe jos de la stația de metrou până la hotelul în care urma să îmi petrec câteva zile relaxante… era o mare provocare. Și astfel, domeniul activităților care îmi plăceau și pe care vroiam să le fac (din ce îmi aminteam de la 20 de ani) se scurta pe zi ce trecea, proporțional cu implicarea fizică necesară. Desigur că găseam explicații… |
 |
Despărțirea de sedentarism
| Mi-a luat tot anul 2013.
Ce am făcut? M-am apucat de sport. În măsura în care îmi era accesibil sportul, la 80+ kg. Adică am mers la aerobic de grup: kangoo jumps, step aerobic, spinning, you name it. Primele 2 sesiuni de aerobic de grup la care am participat nu le-am putut finaliza. După vreo 30-45 de minute de efort, corpul meu reacționa agresiv la agresiunea mea de a îl forța să se miște. Am speriat vreo 2 antrenori în acest fel. Se pare că mă albeam la față, mi se învinețeau buzele și păream că urmează să leșin. Nu era cazul, trebuia doar să mă opresc, să-mi recapăt respirația, asta dura cam 5 minute, apoi puteam să continui. Desigur, puteam și să mă sperii și eu (ca și cei doi antrenori) și să mă opresc de tot. Doar că opțiunea aceasta nu a fost, de fapt, vreodată, o opțiune viabilă pentru mine. |
 |
Apoi am început să alerg pentru maraton. Nu, nu vă faceți griji, nu am alergat un întreg maraton. Am alergat 5 km, în echipă de ștafetă cu colegii mei. Victoria a constat în faptul că… eu nu alergasem vreodată mai mult de 300 de metri. De fapt, și primele antrenamente de alergat, la fel ca și primele aerobice, au fost mai degrabă teste ale mele pentru corpul meu, sau invers. Nu știam să respir, mă opream după 100 de metri. Cel mai greu a fost de la 100 la 500 de metri. Apoi de la 500 la 1 km, de la 1 km la 3, și tot așa, a fost… plăcut chiar.
 |
Am mai mers pe la înot anul acela. Și pe la tenis. Ce am reușit astfel? Să ajung pe la 75 kg. Mai important decât atât, viața activă îmi adusese noi și frumoase energii. Îmi păstrasem obiectivele profesionale și personale, și acestea aveau în continuare prioritate. Loc pentru sport am făcut în timpul în care… înainte, mă concentram pe a găsi acele explicații pentru lipsa de energie, starea de epuizare, activitățile acelea pe care deși mi le doream nu le puteam face. Ironic, dar sportul nu mă obosea. Mă energiza. Am aflat ulterior și explicația științifică. În timpul activităților fizice, corpul secretă endorfine, hormonul fericirii. Deci sportul ne ajută să fim mai fericiți… fizic. Doar că pentru a se întâmpla asta, este nevoie să alegem noi să-i dăm o șansă… sportului! |
Sportul asumat
|
Pentru că era o întreagă lume nou descoperită, cea a sportului, despre care eu știam foarte puține, am decis să lucrez cu un specialist. Am căutat și am găsit un antrenor personal. Nu oricine. Un tip care era foarte preocupat de rezultate, de performanță și pe care îl pasiona sportul. Pe Iulian Dinu, dacă vreți să vă convingeți, îl găsiți online la personaltrainerstudio.ro Inițial am lucrat de 3 ori pe săptămână, apoi de 2 ori. Și asta am făcut, începând de atunci, până în prezent. Inclusiv în vacanțe. Și cele de vară, și cele de sărbători. Angajamentul acesta față de sport, de a exersa cu loialitate cu o periodicitate prestabilită, nu mi-a fost deloc dificil de păstrat, în paralel cu activitățile mele profesionale. Accentuez asta deoarece justificarea "nu am deloc energie după muncă, seara", am auzit-o de prea multe ori. Adevărul despre sport și activitate fizică în general este că solicită organismul în alte feluri decât cele pe care ni le imaginăm, ca exerciții intelectuale. Nu de sportul în sine nu avem energie, seara, după muncă. Lucrurile acelea pentru care credem (sau cel puțin așa afirmăm) că nu avem energie sunt, de fapt, raționalizări și mecanisme psihologice de apărare în fața... schimbării! A merge la sală, a ne procura echipament sportiv, a include ceva dinamism în stilul de viață perfect confortabil și static ce ne este prezentat pe multe canale de comunicare ca stil perfect adaptat modernismului... toate acestea sunt schimbări. Pe care le-am accepta, dacă ne-am duce la sport "după muncă". Așa că pur și simplu îmbrățișăm comoda justificare a... energiei care ne lipsește. |
 |
 |
Rezultatul antrenamentelor mele susținute? Într-un an, am ajuns de la 75 de kg la 66! La ce m-a ajutat antrenorul personal? La a-mi structura și organiza viața activă nou descoperită, după un ritm și o preferință proprii. Lucrând organizat diferite grupe de mușchi, alternând antrenamente funcționale cu antrenamente cardio, variind mediile de antrenament (în sală, în parc, pe stadion, etc), am descoperit o mulțime de noi provocări. De la 10 abdomene făcute cu chiu cu vai, la 500, de la nicio flotare la 30 de coreene (sărituri cu aterizare în poziție de flotare), de la 30 de secunde în planck (scândură – poziție de izometrie în care stai pe antebrațe, în poziție de flotare, și doar stai – să vedeți dureri din toți mușchii când încercați să faceți asta!), la 7 minute (e adevărat, mi-a amorțit o mână după asta), toate acestea sunt rezultate pe care le-am obținut… fără efort. Doar ținându-mă de antrenamente, cu periodicitatea asumată: de 2 ori pe săptămână. |
Nutriția asumată
Prin 2015, pe la început, am observat că mă blocasem la greutatea de 66 kg. Era bine blocat corpul meu, în sensul că nu mai slăbeam, nici nu mă mai îngrășam. Vești bune, pentru slăbit. Garderoba mea era oricum în continuă schimbare și înlocuire.
Ajunsesem de la 48, cât purtam înainte de a mă aventura în sporturi, la 40-42. Câteva numere bune!
|
Și atunci am făcut pasul pe care încă nu mi-l asumasem, anume am început să mănânc sănătos. Am întâlnit o doctoriță, specializată în nutriție, de la care am învățat o mulțime de principii faine și sănătoase despre cum să mănânc delicios, nutritiv și prosper pentru corpul meu. Rezultatul? Am slăbit de la 66 kg la 53 în cam 5 luni! Ce am făcut? La fel ca și cu sportul, ironic, am mâncat o groază de chestii. 3 mese pe zi. În fiecare zi. Asta mi-a spus de la început doctorița, că dacă vreau să mă aliez cu corpul meu și să slăbim frumos împreună, 3 mese pe zi sunt musai, în fiecare zi. Chiar și în zilele de week-end! |
 |
Chestiile astea pe care le-am mâncat (și le mănânc și acum), să fie clar, erau alimente simple, normale, de la piață, din market. Nu pastile, nu chimicale, nu prafuri, nu prostii, nu suplimente alimentare.
Am înlocuit ceva obiceiuri toxice alimentare cu altele, mai sănătoase.
De exemplu, am înlocuit zahărul și mierea în formă brută, din cafea, din ceaiuri și din limonadă, cu… o linguriță de lapte. Am descoperit astfel o varietate de gusturi amare și acre. Pe care înainte zahărul mi le ecrana, așa încât nu știam că există. Zahărul fiind unul din alimentele cu multe calorii și din categoria glucidelor. Bad in excess, glucidele astea!
Am înlocuit uleiul din salate și din orice tigaie cu… condimente. Am descoperit astfel că salata are gust! Alt gust decât acel gust cremos și grăsuț de… ulei super-extra-mega-virgin de măsline. Care ulei de măsline, apropo, este mai sănătos decât cel de floarea soarelui, dar la fel de multe calorii aduce…
 |
Am înlocuit prăjelile, de orice fel (cartofi, pește, pane-uri), cu orice alte fel de mâncare preparată: grătar, tavă, cuptor, abur, dry cooker, sote. Am descoperit astfel că… dovlecelul, vânăta, ardeiul, peștele, și multe-multe altele, au toate alt gust, specific, propriu, deosebit, decât gustul acela artificial, uniform, adictiv, al băii de ulei sau buretelui de ulei (căci, în fapt, asta mâncăm, atunci când consumăm alimente prăjite sau pane). Am descoperit nuci, migdale, caju, semințe, fructe uscate, și alte gustări cu mulți nutrienți și pe care le puteam consuma oriunde, la lucru, în pauze, în mașină, pe fugă, cum descriu eu o bună parte din viața mea. De pâine, pizza, paste, aluaturi în general, m-am lăsat fără să vreau, pentru că nu mai au niciun gust (amidonul este gustul comun al acestor alimente, iar acesta, la fel ca și gustul de prăjeala, în afară de o dependență toxică, nu prea are nimic de oferit), după ce descoperi gusturile reale, naturale, ale legumelor, proteinelor (lapte, pește, ouă, carne – o listez aici deși nu consum, înlocuiesc cu mai multe tipuri de pește), fructelor. |
Și iată că ajungem și la fructe! Cum e cu ele? Că au zahăr... Păi, fructele… le-am savurat la mic dejun sau la gustarea de dimineață, conform principiului nutriționist de a consuma glucidele în prima parte a zilei, când metabolismul consumă cel mai mult…
Echilibrul - menținerea
Din septembrie 2015 până acum, deci de aproximativ 1 an, am rămas la aceeași greutate, 53 kg. E cu 1 kg mai puțin decât aveam la 20 de ani.
Lucrez în continuare cu doctorița nutriționist de la care am învățat cum să mă hrănesc sănătos. Și învăț în continuare asta! Pe Nicoleta Loredana Pietriși o găsiți, în prezent, la clinica de nutriție Nutrislim.
Între timp, trec prin tot felul de experimente culinare, că așa e la mine în viață, provocare după provocare. Am trecut 2 săptămâni prin bucătăria indiană… zero proteine, multe sosuri. Mi-am menținut greutatea. Mă întâlnesc din când în când cu bucătăria franceză… patiserie, patiserie, patiserie. Greutatea mea se menține. Recent am trecut prin bucătăria italiană… pizza, paste, focaccia. Bănuiți? Mi-am menținut greutatea!
 |
Ce fac acum? Respect aceleași principii de nutriție cu care am și slăbit. Fac sport tot de 2 ori pe săptămână. Am început să lucrez cu o antrenoare drăguță, ambițioasă și care mă încurajează să încerc noi și noi sporturi, totul personalizat. Pe Andreea Dinu o puteți cunoaște la Alternative Fitness. Observ cu atenție excesele (altfel zis, conștientizez când mănânc prea târziu seara, sau când mi-e mai degrabă lene într-o săptămână la antrenament) și am grijă să revin la stilul pe care deja îl numesc al meu de câțiva ani, imediat, a doua zi! Hainele mi le cumpăr din aceleași magazine, dar de pe alte rafturi, și alte modele. Pentru că acum probez măsurile 34 - 36, iar pe vremuri mă uitam la 46 – 48. Unele vânzătoare care mă știau dinainte, de când eram grăsuță, reacționează surprinse și autentic curioase. Le este greu să creadă că doar am făcut sport și am descoperit alimentația sănătoasă. Și, deseori, încearcă să îmi explice câteva dintre obstacolele lor, ceva din motivațiile care le opresc pe ele din a-și… schimba viața în acest mod pe care ele îl descriu ca de admirat, la mine. |
 |
Concluziile mele, privind echilibrul fizic?
1. Nu e greu nici să slăbești, nici să te menții. Ce este greu, și asta am observat-o nu numai la mine, ci și la alte persoane care au avut încrederea de a îmi permite să observ evoluția lor sub aspectul echilibrului (fizic și nu numai), este începutul: trecerea de la a accepta că “merge și așa”, cu ceva kilograme în plus, poate chiar ceva mai multe, cu justificările de rigoare (am carieră, am familie, am copii, nu am timp, nu pot, nu am susținere, etc, etc), la a declara că “se poate și altfel”.
După ce declarați că puteți și altfel, soluțiile încep să vi se prezinte. Ce soluții o să aplicați, cu ce viteză vă atingeți obiectivul, în cât timp ajungeți la echilibru, de pe ce rafturi vă alegeți hainele, ce modele vi se potrivesc… toate acestea depind, în realitate, de voi!
2. Persoanele care te pot susține în demersul de a-ți găsi echilibrul fizic sunt foarte importante, și cum le alegi va determina succesul proiectului tău. Ai nevoie de un coach, un nutriționist și un antrenor sportiv, toți este necesar să fie buni în domeniul lor, căutarea pe google nu îi înlocuiește (și nici “opiniile avizate” ale tuturor rudelor și prietenilor, care “au auzit sau au văzut nu știu pe unde sau la cine că… x și y chestie face bine sau rău la sănătate”)!
Coach-ul se ocupă de motivația ta, nutriționistul te susține în a-ți descoperi propriul stil alimentar sănătos, antrenorul sportiv te ajută să îți definești propriul stil de viață activă. Desigur, dacă îi găsești pe toți 3 într-o singură persoană, sau dacă tu ești unul dintre acești specialiști, te poți foarte bine descurca cu mai puțin de 3 parteneri, în proiectul tău de slăbire/echilibrare fizică!
Și ca să închei, dragă cititor, care ai parcurs până la sfârșit acest articol, într-o notă optimistă de coaching, te invit să îți răspunzi la întrebările:
Cum ar arăta, pentru tine, un stil de viață sănătos? În număr de kilograme? Dar în tipuri de activități pe care acum crezi că nu le poți face?
