Dezamăgirea este unul din sentimentele negative despre care oamenilor le place să discute. Astfel că am decis să-l analizez, cu scopul de a aduce în discuție cum am putea să reacționăm ulterior dezamăgirii: 

• Pentru a ne înțelege și gestiona gândurile, sentimentele și acțiunile, 
• cu minim consum de timp, energie și negativitate,
• și distrugând cât mai puțin posibil relația care a generat dezamăgirea. 

De ce credeți că auzim frecvent povești despre dezamăgiri? 

Probabil că nu din cauză că dezamăgirea este, în vreun fel, unul din sentimentele negative cele mai frecvente (probabil nici nu ar fi posibil un top al sentimentelor negative, după frecvența apariției lor), ci, mai degrabă, din cauză că este mai ușor să vorbim despre dezamăgire, decât despre alte sentimente negative, cum ar fi tristețea, enervarea, frica, supărarea, rușinea, dezgustul.

De ce ne este mai ușor să vorbim despre dezamăgire, comparativ cu alte sentimente negative?

Poate pentru că dezamăgirea, prin însăși esența ei, implică întotdeauna și o culpă a altcuiva, a persoanei care ne-a dezamăgit, astfel că a descrie situația care a dus la sentimentul în cauză este o bună oportunitate de a ne deroga de responsabilitatea proprie și de a dezbate, detaliat, responsabilitatea persoanei care ne-a “provocat” dezamăgirea.

Dacă suntem și buni povestitori și avem un pic de asertivitate, probabil reușim chiar să ne găsim aliați, atunci când povestim despre dezamăgirile prin care am trecut, ceea ce ne confirmă, retroactiv, că am avut dreptate să ne simțim dezamăgiți și să reacționăm cum am făcut-o… În realitate, însă, efectul pe care îl obținem asupra noastră atunci când spunem altcuiva o poveste convingătoare despre dezamăgirile noastre este că reușim să creăm un triunghi dramatic stabil, cu noi în rolul de Victimă, și cu interlocutorul trecând glorios de la Salvator la Persecutor. Deci nu este prea productiv, nici pentru noi, nici pentru interlocutori, să ne abordăm dezamăgirile ca subiecte picante de conversație, chiar dacă ne este foarte la îndemână, adesea, să acționăm exact astfel.

“Am reacționat așa pentru că el a ridicat tonul, și nu mă așteptam.”, ”Cum a putut să facă asta?”, “Eu îmi vedeam de treaba mea, când ea, din senin, a făcut ceva care m-a surprins total…”

De câte ori ți s-a întâmplat să fii invitat/ă într-o discuție care începea cu replicile de mai sus, sau cu altele similare? De câte ori ți s-a întâmplat să fii chiar tu persoana care inițiază o discuție cu una din replicile de mai sus, sau similare?

Ce urmează este o descriere a unei succesiuni de fapte, care, de cele mai multe ori, îl prezintă pe povestitor în postura de a fi fost, cumva, dezamăgit, de prestația, acțiunile, gândurile sau sentimentele altor oameni.

Scena și personajele diferă. Că e vorba de ceva romantic/afectiv, sau de ceva banal/cotidian, sau de ceva de la muncă/mediu profesional, sau din comunitate/presă/politică, sau din grupul de prieteni, sau din familie, poveștile despre dezamăgiri au 4 elemente comune:

• Dezamăgitul 
• Dezamăgitorul 
• Așteptarea neîndeplinită 
• Sentimentul negativ de dezamăgire, cu care „rămâne” dezamăgitul

Nu îmi propun să explic mecanismele psihologice ale generării sentimentului de dezamăgire. Dacă vrei să afli cum ai ajuns în situația respectivă, cum “s-a generat” dezamăgirea, și, mai ales, ce poți să faci pe viitor pentru a te feri de situații similare, recomand 2 opțiuni:

• Citești cartea “Games People Play” a lui Eric Berne, pentru a studia pe cont propriu jocurile psihologice. Orice dezamăgire are la bază un joc. Cu cât e mai amplă dezamăgirea, cu atât mai complexe și de durată sunt jocurile pe care cei doi participanți la relația de dezamăgire și le-au asumat unul față de celălalt, în timp, mai mult sau mai puțin conștient. 
• Apelezi la un coach, care te ajută să înțelegi, în baza întâmplărilor pe care le-ai trăit deja, care a fost rolul tău, care al celuilalt, și cum poți acționa altfel, în prezent, pentru a te proteja de dezamăgiri și a îți îmbunătăți relațiile, aducând în acestea mai mult timp pentru sentimente și interacțiuni autentice, în detrimentul jocurilor care, dincolo de tot consumul emoțional pe care ți-l generează, se și termină, întotdeauna, cu ambii participanți pierzând.

Găsești mai jos un set simplu de întrebări, cu ajutorul cărora poți să faci self-coaching (coaching cu tine însuți).

Te invit să încerci, data viitoare când îți dorești să te concentrezi pe o dezamăgire pe care ai trăit-o, să parcurgi întrebările următoare, la care să îți răspunzi cu cât mai multă sinceritate:

1. Consideri că ai fost dezamăgitul, sau dezamăgitorul?
2. Care au fost așteptările tale, de la celălalt și de la relație?
3. Care crezi că au fost așteptările celuilalt?
4. Cum ai verificat alinierea între așteptările tale și ale celuilalt de la relație?
5. Cum ai abordat situația după ce ți-ai dat seama că nu ți s-au îndeplinit așteptările?
6. În prezent, ce părere, atitudine și sentimente crezi că are, față de tine, persoana cealaltă implicată în dezamăgire?
7. Ce părere, atitudine și sentimente ai tu, în prezent, față de persoana cealaltă?
8. Care apreciezi că a fost contribuția ta, la crearea situației dezamăgitoare?
9. Care apreciezi că a fost contribuția celuilalt?
10. Ce deschidere ai avea, în prezent, către a clarifica, împreună cu celălalt, dezamăgirea?

Dacă nu îți este clar ce acțiuni rezultă din răspunsurile la care ai ajuns, sau cum poți folosi aceste răspunsuri, încearcă să lucrezi cu un coach. Self-coaching-ul este o abilitate care se învață ușor, după ce lucrezi un pic cu un coach profi și care ți se potrivește.